Sari la conținut

Decizia CCR nr. 512/2020Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.06.2020
Dosarul
22.673/212/2016

22. Mai mult, Curtea reține că - așa cum a statuat în jurisprudența sa - persoana vătămată este cea care hotărăște cu privire la cadrul procesual de realizare a pretențiilor sale, fie sesizând instanța civilă, fie alăturând acțiunea civilă acțiunii penale, în această din urmă ipoteză tot ea fiind în măsură să aleagă momentul exercitării dreptului de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare, cu respectarea însă a termenului- limită prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, respectiv până la începerea cercetării judecătorești, care este legată de momentul administrării efective a probelor în fața instanței de fond. Așadar, nici procurorul și nici instanța de judecată nu pot limita disponibilitatea acțiunii civile și nu se pot subroga în drepturile persoanei vătămate, organele judiciare având, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, obligația să informeze persoana vătămată că se poate constitui parte civilă în procesul penal, în condițiile dispozițiilor art. 111 din Codul de procedură penală - la începutul primei audieri, când persoanei vătămate i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile sale -, ale art. 353 din acest cod - prin citarea persoanei vătămate pentru primul termen de judecată, cu mențiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești - și ale art. 374 alin. (3) din același cod - la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, când președintele pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești. Curtea a reținut, astfel, că formularea cererii de constituire ca parte civilă declanșează acțiunea civilă, în același timp luând naștere și contraacțiunea (de apărare) a celor împotriva cărora este îndreptată acțiunea civilă, subiecte pasive ale acțiunii civile putând fi inculpatul și partea responsabilă civilmente (Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 22 iunie 2017, paragrafele 16-18). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie