Decizia CCR nr. 513/2020Punctul 16

16. Referitor la prevederile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează obligația martorului de a da declarații conforme cu realitatea, având în vedere faptul că legea pedepsește infracțiunea de mărturie mincinoasă, aspect cu privire la care organul judiciar care audiază martorul are obligația de a-i atrage atenția acestuia din urmă. Textul de lege criticat reia, practic, și dezvoltă prevederea din cuprinsul art. 114 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală. Astfel, dispozițiile art. 114 alin. (2) din acest cod prevăd obligațiile ce incumbă oricărei persoane care este citată în calitate de martor în fața organelor judiciare, și anume obligația de a se prezenta în fața organului judiciar care a citat-o la locul, ziua și ora arătate în citație, obligația de a depune jurământ sau declarație solemnă în fața instanței și obligația de a spune adevărul. Așadar, o persoană citată în calitate de martor nu poate refuza să se prezinte în fața organelor judiciare, organul judiciar fiind însă obligat să o informeze cu privire la dreptul său la tăcere și neautoincriminare - așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, mai sus menționată - fără însă ca acest lucru să aibă semnificația unei anulări/excluderi a obligației martorului de a da declarații conforme cu realitatea. Totodată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, precitată, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală, prin raportare la prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. ...