Decizia CCR nr. 513/2020Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile art. 118 din Codul de procedură penală, în raport de Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, prin care Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în acest text de lege, care nu reglementează dreptul martorului la tăcere și la neautoincriminare, este neconstituțională. Referitor la prevederile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât textul de lege menționat reglementează situația în care martorul alege să facă declarații în această calitate - de martor -, caz în care are obligația să dea declarații conforme cu realitatea, adică să declare tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările cu privire la care este audiat. Prin urmare, dispozițiile art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală reglementează o altă situație decât prevederile art. 118 din același cod, care vizează dreptul martorului de a nu se autoacuza, adică opțiunea sa de a se prevala de dreptul la tăcere. Reprezentantul Ministerului Public mai arată că aspectele invocate de autorul excepției - și anume asistarea de către un avocat și excluderea in integrum a declarației obținute de la un martor care a fost sau a devenit ulterior suspect sau inculpat - intră sub incidența dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală, cu privire la care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate. ...