Decizia CCR nr. 493/2020Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.06.2020 · dosar 8.869/2/2017
Punctul 21
21. Prin urmare, în contextul criticilor formulate, Curtea apreciază că nemulțumirile autoarei excepției nu decurg din neconstituționalitatea intrinsecă a prevederilor art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, despre care însăși aceasta precizează că permit ca autoritatea administrativă să poată proceda la noi verificări și la întocmirea de noi procese-verbale, dar doar în situații speciale, de strictă interpretare, ci, mai degrabă, din aspecte particulare, de fapt, ale speței. Împrejurarea că, în speță, autoritatea administrativă a procedat la noi verificări/reverificări la fața locului, cu privire la același proiect, situație ce a generat emiterea în anul 2017 a unei noi note de constatare și a unui nou proces-verbal, se circumscrie cadrului normativ reglementat de legiuitor, în care s-a specificat că activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control în situația în care apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora, însă numai până la data împlinirii termenului de prescripție de 5 ani, astfel cum prevede art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011. ...
Sursa oficială ↗