Decizia CCR nr. 492/2020Punctul 25
Punctul 25
25. Curtea observă că, deși Legea nr. 554/2004 prevede la art. 11 alin. (1) posibilitatea anulării în instanță a unui act administrativ individual, în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 prevede atacarea deciziei de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal de inspecție (act administrativ individual) în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, la curtea de apel în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Instituirea unui asemenea termen denotă intenția legiuitorului de soluționare cu celeritate a cauzei, având în vedere faptul că ordonanța criticată este un act normativ special, aplicabil anumitor categorii de acte administrative individuale referitoare la utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public, iar în acest context Curtea subliniază că principiul specialia generalibus derogant implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, norma specială fiind de strictă interpretare la cazul respectiv, așa încât o normă generală nu poate înlătura de la aplicare norma specială, care se aplică prioritar față de norma generală. ...
Sursa oficială ↗