Decizia CCR nr. 495/2020Punctul 22

22. În ceea ce privește susținerea referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât, astfel cum a statuat de principiu în jurisprudența sa, violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, din examinarea prevederilor criticate, Curtea constată că acestea se aplică în mod egal tuturor celor care se află în ipoteza prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, fără discriminări. Faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu este de natură a aduce atingere principiului egalității, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită. ...