Decizia CCR nr. 464/2020Punctul 6

6. Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă deciziile Curții nr. 641 din 11 noiembrie 2014, nr. 631 din 8 octombrie 2015, nr. 838 din 8 decembrie 2015 și nr. 813 din 7 decembrie 2017, pentru a sublinia că prin aceste decizii instanța de control constituțional a înlăturat consecințele afectării dreptului la un proces echitabil, sens în care orice persoană interesată are posibilitatea de a-și susține cauza, din perspectiva obiectului procedurii camerei preliminare, în mod util în fața instanței judecătorești, în așa fel încât condiționările existente nu aduc atingere substanței dreptului și nici nu îl lipsesc de efectivitate. Invocă, de asemenea, Decizia Curții nr. 18 din 17 ianuarie 2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva soluției prevăzute la art. 346 alin. (2) , este neconstituțională, respectiv Decizia Curții nr. 437 din 22 iunie 2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală și s-a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației“ din cuprinsul acestora este neconstituțională. Reține, în continuare, în acord cu jurisprudența instanței de control constituțional, că este opțiunea legiuitorului să reglementeze situațiile în care pot fi exercitate anumite căi de atac, iar sub aspectul asigurării egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, reține că în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectarea principiului statuat în art. 16 din Constituție. Prin urmare, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Arată că, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În final, reamintește rolul limitat devolutiv al contestației, dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală nefăcând trimitere la dispozițiile art. 417 din Codul de procedură penală, ci numai la prevederile art. 416 și art. 418 din același act normativ, textul art. 425^1 din Codul de procedură penală coroborându-se pe deplin cu dispozițiile art. 347 alin. (4) din același act normativ. ...