Decizia CCR nr. 459/2020Punctul 28

28. De altfel, prin Decizia nr. 362 din 24 aprilie 2012, precitată, Curtea a reținut faptul că stabilirea prin dispozițiile legale criticate a unui regim sancționator diferit în funcție de atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate nu poate conduce la concluzia că justiția nu ar fi unică, egală și imparțială pentru toți, judecătorul, în limitele acestor principii, procedând la individualizarea regimului sancționator potrivit criteriilor obiective puse la dispoziție de lege. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 sunt considerate de către instanța de contencios constituțional ca dispoziții legale care stabilesc un regim sancționator diferit în funcție de atitudinea procesuală concretă a persoanelor cercetate, atitudinea procesuală a făptuitorului constituind o circumstanță personală, iar nu reală. De asemenea, prin Decizia nr. 1.196 din 30 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reținut că legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiționat de repararea prejudiciului cauzat, tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/făptuitorului în sensul diminuării consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite și pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului. Din considerentele deciziei precitate rezultă că scopul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este reprezentat de încurajarea comportamentului activ al făptuitorului în sensul diminuării consecințelor faptei săvârșite, instanța de contencios constituțional plasând aceste dispoziții în sfera reglementării circumstanțelor personale. ...