Decizia CCR nr. 452/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.06.2020 · dosar 635
Punctul 5
5. Se consideră astfel că, prin modificările și completările aduse Legii nr. 1/2011 de către legea supusă controlului de constituționalitate asupra prevederilor art. 93^1, respectiv asupra prevederilor art. 254, prin introducerea alin. (13^1), se creează un cadru legislativ confuz, cu reglementări și condiționări diferite pentru aceeași ipoteză normativă - obținerea titularizării, ceea ce afectează claritatea și predictibilitatea legii, aspect contrar cerințelor de calitate ale legii, instituite prin art. 1 alin. (5) din Constituție, raportat la Legea nr. 24/2000, așa cum rezultă din interpretarea dată de instanța constituțională. Astfel, prin această nouă reglementare se perpetuează o modalitate „paralelă“ de accedere la calitatea de titular în învățământul preuniversitar, contrară derulării în condiții optime a procesului de învățământ în cadrul unui sistem național de învățământ predictibil și funcțional, aspect ce este de natură să conducă la denaturarea regimului juridic al instituției titularizării, astfel cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 1/2011, și, prin aceasta, să genereze discriminări în interiorul sistemului. ...
Sursa oficială ↗