Decizia CCR nr. 385/2020Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esență, că art. 106 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 este neclar și imprevizibil, deoarece trimite la art. 36 și art. 37 din aceeași lege, care prevăd că anumite terenuri pot fi scoase din fondul forestier național, cu respectarea condițiilor prevăzute acolo. Totodată, art. 106 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, ce incriminează reducerea suprafeței fondului forestier național a cărui componență este reglementată la art. 1 alin. (2) din aceeași lege, trimite la aspecte care nu pot fi verificate nici de persoane abilitate. Câtă vreme un amenajament silvic nu se publică și nu este controlabil, este foarte greu pentru un cetățean să verifice care terenuri sunt supuse regimului silvic, cu atât mai mult cu cât terenurile nu au întocmite hărți cadastrale și nu sunt intabulate pentru a se verifica regimul lor juridic. În cuprinsul normei criticate se stabilește pedeapsa cu închisoarea dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 36 și art. 37 din Legea nr. 46/2008, însă aceste articole reglementează condițiile în care pot fi scoase terenurile din fondul forestier, fără a se preciza care sunt efectiv terenurile ce alcătuiesc fondul forestier național. Definirea incompletă a fondului forestier național, nedelimitarea în fapt, precum și lipsa de claritate a modului în care acesta se reduce vin în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, care prevede că fondul forestier este constituit inclusiv din clădiri. Norma este lipsită de claritate și lasă la aprecierea discreționară a organelor de urmărire penală atât interpretarea ei, cât și stabilirea persoanei care răspunde penal. În cauză a fost inculpată și condamnată o persoană care deține dreptul de proprietate, fără a se dovedi că aceasta a construit pe terenul ce se află în fondul forestier național. Considerentele expuse sunt aplicabile și cu privire la art. 52 alin. (1) lit. i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, care se referă la amplasarea de construcții în afara zonelor de dezvoltare durabilă din ariile naturale protejate. Declararea ariilor naturale protejate s-a făcut la începutul secolului trecut și apoi s-a intervenit cu modificări care sunt cuprinse însă într-un plan nereglementat prin hotărâre a Guvernului. În textul de lege criticat nu se reglementează în mod clar cu privire la persoana care răspunde penal: constructorul, proprietarul ori posesorul și nici modalitatea de săvârșire a infracțiunii. Nu este clară nici semnificația termenului „construcție“ și nici modul în care infracțiunea este consumată. ...