Decizia CCR nr. 416/2020Punctul 14

14. Cu privire la susținerea potrivit căreia textul de lege criticat nu îi permite unei părți să atace cu contestație în anulare hotărârea instanței de recurs, întrucât nu a avut calitatea de recurent, Curtea a reținut că recurentul este singurul care are interesul de a ataca pe calea contestației în anulare specială hotărârea pronunțată în recurs, pentru motivul că instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate. Altfel s-ar ajunge în situația în care intimatul ar susține, contrar propriilor interese, motivele invocate de recurent în cererea sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 572 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008 sau Decizia nr. 646 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 31 iulie 2012). De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum și art. 129, care prevede că „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. ...