Decizia CCR nr. 412/2020Punctul 17

17. De altfel, ca regulă generală, fapta și persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență trebuie identificate cu ocazia analizării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, iar acestea trebuie menționate în raportul întocmit de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, aspecte ce sunt prezentate judecătorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, sub forma raportului în discuție. Însă este posibil ca la momentul întocmirii acestui raport, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, să aibă doar anumite indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora insolvența le-ar fi imputabilă, astfel că faptele care au cauzat insolvența și persoana răspunzătoare pot fi descoperite și ulterior, pe parcursul procedurii insolvenței, în cadrul diferitelor operațiuni de administrare și de lichidare a averii debitorului. Or, tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut, suplimentar, că prescripția curge de la data descoperirii acestor împrejurări, însă nu poate începe să curgă mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii de insolvență. Așadar, termenul de 2 ani este un termen-limită peste care prescripția nu poate începe să curgă, astfel că indiferent de timpul trecut de la deschiderea procedurii insolvenței, acțiunea nu poate fi introdusă după închiderea procedurii, o asemenea acțiune fiind inadmisibilă. ...