Decizia CCR nr. 412/2020Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.06.2020 · dosar 4.847/107/2013
Punctul 15
15. Față de această împrejurare, Curtea constată că dispozițiile criticate stabilesc aspecte legate de termenele în care se pot formula acțiuni în instanță cu privire la atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, respectiv a persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului, în contextul prevăzut la art. 138 din Legea nr. 85/2006, în concret fiind vorba de termenele de prescripție în ceea ce privește aceste acțiuni. Astfel, potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea având ca obiect atragerea răspunderii persoanei care a cauzat insolvența se prescrie în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. ...
Sursa oficială ↗