Decizia CCR nr. 375/2020Punctul 19

19. Curtea a reținut însă că excluderea din domeniul de aplicare a contestației în anulare a acestor din urmă hotărâri judecătorești își găsește justificarea în dispozițiile art. 432 alin. (1) și (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „(1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. [...] Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.“ De asemenea, Curtea a constatat că modificarea - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 - a art. 426 lit. a) și lit. c) -h) din Codul de procedură penală, prin adăugarea condiției specifice referitoare la faza apelului, a pus capăt controversei din doctrină și jurisprudență cu privire la admisibilitatea contestației în anulare și în privința unor hotărâri pentru care legea nu reglementa nicio cale de atac sau reglementa calea de atac ordinară a contestației. Așa fiind, Curtea a constatat că în aceste condiții este înfăptuită justiția, sens în care nu se poate admite ideea înfrângerii principiului constituțional consacrat de art. 124 alin. (2) . În speță, Curtea a constatat că autorul excepției de neconstituționalitate avea posibilitatea să invoce incompatibilitatea judecătorului primei instanțe pe calea apelului, cale de atac ordinară de reformare, cu efect devolutiv, instanța de apel fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. ...