Decizia CCR nr. 227/2019Punctul 15

15. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere în Dosarul Curții nr. 1.742D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, reține că preocuparea legiuitorului de a limita cazurile de contestație în anulare și de a reglementa condiții stricte pentru exercitarea acesteia se explică prin caracterul extraordinar al căii de atac, prin faptul că vizează hotărâri judecătorești definitive, care - în lipsa unor critici de nelegalitate suficient de importante - trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat. Reține, totodată, că faptul că numai hotărârile definitive ale instanței de apel pot face obiectul contestației în anulare nu constituie un motiv de neconstituționalitate din perspectiva accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenței instanțelor judecătorești, a procedurii de judecată și a căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești constituie atribuția exclusivă a legiuitorului. Pe de altă parte, reglementarea urmărește să nu permită retractarea, pe calea contestației în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat, decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului. De asemenea, reține că motivul de contestație în anulare constând în existența unui caz de incompatibilitate constituie, potrivit art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, un motiv de nulitate absolută a hotărârii judecătorești. În acest sens, incompatibilitatea judecătorului primei instanțe poate fi invocată pe calea apelului, iar cea a judecătorului instanței de apel, pe calea contestației în anulare, în temeiul art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală. Cât privește instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare, reține că acesta nu reprezintă, în sine, un impediment în calea accesului la justiție, durata sa fiind suficientă pentru a permite exercitarea căii de atac. Rațiunea pentru care termenul de contestație în anulare curge de la comunicarea deciziei instanței de apel rezidă în împrejurarea că art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală reglementează drept motiv de contestație în anulare și nerespectarea regulilor referitoare la compunerea instanței. Or, această neregularitate poate fi constatată de condamnat odată cu comunicarea hotărârii, din examinarea părții introductive a acesteia. ...