Decizia CCR nr. 227/2019Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.04.2019 · dosar 733/36/2016
Punctul 30
30. Cât privește criticile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 428 alin. (1) din Codul de procedură penală, text de lege ce reglementează termenul de formulare a căii de atac a contestației în anulare, față de criticile de neconstituționalitate formulate de autorul excepției din Dosarul nr. 1.742D/2017, Curtea constată că sunt aplicabile considerentele expuse în precedent referitoare la competența exclusivă a legiuitorului de a reglementa, în privința căilor de atac, termenele, forma și conținutul, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Formularea, în mod condiționat, a contestației în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare -, prin respectarea unui termen de introducere a acesteia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Totodată, instituirea unui termen pentru formularea contestației în anulare este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura oricând efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive (în acest sens, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 21 septembrie 2016, paragraful 25). ...
Sursa oficială ↗