Decizia CCR nr. 418/2020Punctul 22
Punctul 22
22. Referitor la definirea termenului de „partid politic parlamentar“, prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, Curtea observă că aceste norme au fost supuse controlului de constituționalitate în cadrul exercitării atribuției Curții Constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, prevăzută de art. 146 lit. f) din Constituție, cu prilejul soluționării contestației împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr. 32/D din 27 septembrie 2019 privind aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. Astfel, prin Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 noiembrie 2019, Curtea Constituțională a reținut că textul art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 370/2004, potrivit căruia partidele politice parlamentare se definesc ca fiind partidele și alte formațiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puțin una dintre Camerele Parlamentului și care au obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora ori pe listele unei alianțe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formațiunile politice respective, cuprinde imperfecțiuni și deficiențe majore de redactare în ceea ce privește definiția partidului politic parlamentar, care pot afecta buna desfășurare a operațiunilor ce privesc procesul electoral. În acest sens, Curtea a observat că impunerea unor condiții care denaturează sensul noțiunii de partid politic parlamentar, precum cele ce privesc necesitatea existenței unui grup parlamentar pentru a fi calificat ca atare, deși textul Constituției stabilește numai facultatea de a se constitui grupuri parlamentare, poate împiedica partidul politic cu reprezentare parlamentară, dar care nu și-a constituit/nu mai are grup parlamentar, să participe în mod plenar la toate operațiunile pe care le presupune un proces electoral. Totuși, Curtea a reținut că definiția dată partidului politic parlamentar nu împiedică participarea candidatului/partidului politic la procesul electoral și nu impietează asupra garanțiilor de corectitudine asociate desfășurării procesului electoral. ...
Sursa oficială ↗