Decizia CCR nr. 372/2020Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.06.2020 · dosar 547A/2020
Punctul 26
26. Argumentația autorului cu privire la art. 14 din lege putea face obiectul unei sesizări care ar fi putut să fie înaintată instanței de contencios constituțional, în primul rând, în termenul aferent finalizării inițiale a procedurii legislative, respectiv în cele 5 zile de la depunerea legii la secretarii generali ai celor două Camere (23 decembrie 2019), sau în termenul cuprins între data înaintării pentru promulgare (30 decembrie 2019) și data expirării termenului ipotetic de promulgare [cele 20 de zile, conform art. 77 alin. (1) din Legea fundamentală], care nu ar fi fost întrerupt dacă Președintele României nu și-ar fi exercitat competența prevăzută la art. 77 alin. (2) din Constituție. Însă neexercitarea de către Guvern a dreptului de sezină în intervalele arătate determină decăderea acestuia cu privire la textele normative cuprinse în legea adoptată anterior reexaminării și nemodificate cu acest ultim prilej, cu consecința ca o astfel de sesizare formulată după expirarea termenelor să fie considerată inadmisibilă, fără a mai putea fi analizată pe fond. În acest sens se apreciază ca fiind elocvente considerentele care fundamentează Deciziile Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2018 și nr. 357 din 30 mai 2018. ...
Sursa oficială ↗