Decizia CCR nr. 350/2020Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că problematica regularizării cererii de chemare în judecată a mai format obiectul analizei sale, prin prisma acelorași prevederi din Legea fundamentală invocate și în cauza de față. Printr-o bogată jurisprudență, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 264 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, sau Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Curtea a reținut că scopul instituirii procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată este remedierea lipsurilor acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. În acest mod, legiuitorul a asigurat respectarea principiului celerității, dar și a dreptului la un proces echitabil și la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, și anume dreptul de acces liber la justiție, având în vedere că este însoțită de garanția constând în posibilitatea de a formula o cerere de reexaminare, prevăzută de art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În plus, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme ce privește exclusiv buna administrare a justiției. Dispozițiile legale criticate nu sunt de natură a aduce atingere nici dreptului la un proces echitabil, întrucât procedura regularizării nu vizează judecarea pe fond a cererii introductive și nu se referă la drepturile civile, ci numai la aspectele de legalitate, a căror examinare nu face necesară o dezbatere, cu citarea părților (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, precitată). ...