Decizia CCR nr. 284/2017Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.05.2017 · dosar 8.216/315/2015
Punctul 14
14. Curtea a reținut că scopul instituirii procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată este remedierea lipsurilor acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. În această modalitate, legiuitorul a asigurat respectarea principiului celerității, dar și a dreptului la un proces echitabil și la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În plus, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme ce privește exclusiv buna administrare a justiției. Dispozițiile legale criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât procedura regularizării nu vizează judecarea pe fond a cererii introductive și nu se referă la drepturile civile, ci numai la aspectele de legalitate, a căror examinare nu face necesară o dezbatere, cu citarea părților (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014). ...
Sursa oficială ↗