Decizia CCR nr. 287/2020Punctul 10
Punctul 10
10. Înalta Curte, apreciind că informațiile clasificate sunt indispensabile aflării adevărului, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 21 din 18 ianuarie 2018, a încuviințat accesul apărătorilor inculpaților, inculpaților personal, precum și reprezentanților părților responsabile civilmente și reprezentantului părții civile (consilierilor juridici) la informațiile clasificate. Înalta Curte a constatat că accesul acestora este condiționat de parcurgerea procedurii speciale a obținerii certificatului O.R.N.I.S.S.. Dispozițiile art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală reglementează două ipoteze: „declasificarea totală, declasificarea parțială sau trecerea întrun alt grad de clasificare“, respectiv, în cazul în care se refuză declasificarea totală, declasificarea parțială sau trecerea într-un alt grad de clasificare, permiterea accesului apărătorului inculpatului la cele clasificate. Pentru a doua ipoteză, legiuitorul nu a prevăzut nicio altă condiție suplimentară printr-o exprimare de genul „în condițiile legii“, „potrivit legii“ sau „care deține un certificat de acces la documente clasificate“, însă a prevăzut „remediul“ referitor la situația în care „autoritatea emitentă nu permite apărătorului accesul la informațiile clasificate“, care, în conformitate cu Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018, este instanța judecătorească. ...
Sursa oficială ↗