Decizia CCR nr. 264/2020Punctul 8
Punctul 8
8. Se arată că, în forma sa actuală, textul criticat nu îl împiedică pe creditor să ceară și să obțină executarea silită chiar după intervenirea prescripției, ci permite acestuia, ca ori de câte ori consideră de cuviință, să-l oblige pe debitor să reia procedurile de contestație de la început, de fiecare dată și în orice moment pe care îl consideră oportun, de exemplu când ia act de faptul că debitorul se află în imposibilitatea temporară de a depune contestația la executare în termen. Textul criticat creează premisele cererii de executare silită a unei creanțe ieșite din termen, bazată pe exercitarea ineficientă a apărării din partea debitorului. Se ajunge la o practică a creditorilor în sensul de a cere executarea silită a unor astfel de creanțe, sumele încasate de la debitorii care nu au opus prescripția fiind mai mari decât cele plătite de creditori ca urmare a suportării cheltuielilor de judecată în ipoteza debitorilor care au opus excepția prescripției. În cazul eliminării textului criticat, s-ar recunoaște posibilitatea judecătorului de a cenzura din oficiu titlurile executorii ieșite în mod vădit din termenul de prescripție. Acest lucru ar asigura un nivel preliminar rezonabil de apărare a debitorului împotriva eventualelor abuzuri, ar permite atingerea scopului urmărit de prescripția extinctivă, și anume responsabilizarea creditorului față de propria creanță, și ar degreva instanțele de o formalitate inutilă. ...
Sursa oficială ↗