Decizia CCR nr. 20/2019Punctul 25

25. Distinct de cele de mai sus arătate, Curtea reține că statul nu se află pe poziție de egalitate cu contribuabilul în ceea ce privește administrarea finanțelor publice. Textul de lege criticat vizează instituția perimării executării silite și nu cea a prescripției executării silite. Cu alte cuvinte, ipoteza din dosarul de față este aceea în care statul declanșează procedura executării silite, invocând titlul său executoriu, dar nu stăruie pentru o perioadă în privința colectării sumelor datorate. Odată declanșată procedura executării silite în termenul de prescripție de 5 ani, ea nu se poate perima. Contribuabilul are însă posibilitatea de a contesta imediat atât titlul de creanță emis, cât și actele de executare silită ale organelor fiscale sau are posibilitatea de a achita suma datorată de bunăvoie. Acest lucru reiese din interpretarea art. 142 alin. (4) coroborat cu al art. 131 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și a art. 227 alin. (6) coroborat cu art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Contribuabilul cunoaște că are de plătit o sumă de bani, are posibilitatea să conteste titlul de creanță ori actul de executare silită și dacă nu o face, acceptă că mai devreme sau mai târziu statul va dori să recupereze sumele de bani datorate. ...