Decizia CCR nr. 256/2020Punctul 23

23. De asemenea, Curtea a statuat că judecătorul cauzei, în virtutea rolului său activ, consacrat prin art. 22 din Codul de procedură civilă, are competența de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părți, respingând administrarea acestora în situația în care consideră că nu se încadrează în condițiile prevăzute de lege. Aprecierea judecătorului nu este însă arbitrară, ci se circumscrie condițiilor precizate în art. 255 și 258 din Codul de procedură civilă. Astfel, pentru ca o probă să fie admisibilă, ea trebuie să fie legală, dar, în același timp, trebuie să fie verosimilă, utilă, pertinentă și concludentă. Judecătorul se va pronunța printr-o încheiere cu caracter preparatoriu, care nu leagă instanța, aceasta putând reveni asupra probei încuviințate, conform art. 259 din Codul de procedură civilă. Totodată, potrivit art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă acceptate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora. Curtea a observat că nu se poate susține că judecătorul ar putea acționa în mod discreționar atunci când se pronunță cu privire la admisibilitatea probelor, de vreme ce respingerea unei probe solicitate trebuie motivată, încheierea instanței referitoare la încuviințarea probelor putând fi atacată cu apel, odată cu fondul, conform art. 466 alin. (4) din același cod (Decizia nr. 735 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 3 martie 2020, paragrafele 20 și 21). ...