Decizia ÎCCJ nr. 374/2025 (HP)Punctul IV

IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 17. Instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluționarea cauzei, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat. De asemenea, problema de drept menționată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sau al unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare. În ceea ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării art. 39 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, instanța de trimitere a apreciat că textul de lege nu impune o modalitate suplimentară de comunicare, respectiv cea privind comunicarea prin afișare la sediul sau domiciliul contravenientului conform art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în plus față de cea privind comunicarea prin poștă, cu scrisoare recomandată și confirmare de primire. Referitor la acest aspect, instanța de trimitere a avut în vedere faptul că, în cazul neprezentării destinatarului la poștă pentru ridicarea corespondenței, destinatarul nu poate lua cunoștință efectiv de conținutul comunicării, astfel că textul legal poate fi unul confuz cu privire la acest aspect, impunându-se ca petentul să cunoască efectiv conținutul adresei intimatei. ... ...