Decizia CCR nr. 219/2020Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Alexandru Ștefănescu. Acesta face trimitere la considerentele expuse, pe larg, în memoriul referitor la admiterea excepției de neconstituționalitate depus la dosar și arată, în esență, că prevederile art. 4 din Codul penal încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la supremația Constituției și ale art. 147 alin. (4) referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale. Se susține că soluția juridică prevăzută la art. 4 din Codul penal, care exclude consecințele civile, chiar și atunci când dezincriminarea este efectul unei decizii a Curții Constituționale, nu ține de voința legiuitorului. Se afirmă totodată că soluția anterior menționată poate fi avută în vedere doar atunci când dezincriminarea intervine printr-o lege sau printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, întrucât în această situație intervine o modificare de politică penală a statului. Se arată că, spre deosebire de această din urmă ipoteză, printr-o decizie de admitere a Curții Constituționale se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale care, în consecință, nu era constituțională nici la data săvârșirii faptei și care, într-o ordine constituțională perfectă, nu ar fi fost niciodată în vigoare și nu ar fi putut produce consecințe nici în plan penal, nici în plan civil, aspect ce nu constituie o modificare a politicii penale a legiuitorului. Se susține că, într-o asemenea situație, acceptarea soluției conform căreia acțiunile civile soluționate până la data publicării deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României produc efecte ulterior acestei date ar fi vădit deplasată și ar nega efectele deciziei Curții Constituționale. Din aceste motive, se apreciază că atunci când dezincriminarea este consecința unei decizii a Curții Constituționale, această dezincriminare trebuie să înlăture și consecințele civile ale cauzei, nu doar pe cele penale. Se susține că, în caz contrar, o normă ce contravine Constituției continuă să producă efecte și după pronunțarea deciziei de admitere a Curții Constituționale. Se arată, totodată, că textul criticat contravine prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, întrucât un text constatat ca fiind neconstituțional își încetează toate efectele, nu doar pe cele produse în plan penal și că încetarea efectelor presupune și inexistența unui temei juridic pentru a menține soluția pronunțată cu privire la acțiunea civilă. Se subliniază distincția între pagubă, ca efect al comiterii faptei prevăzute de legea penală, și prejudiciu, condiție a formulării acțiunii în răspundere civilă delictuală. Se susține că pentru a putea fi promovată o acțiune în răspundere civilă delictuală trebuie să existe o încălcare a legii. Or, tocmai încălcarea legii este constatată printr-o decizie de admitere a Curții Constituționale, o astfel de soluție făcând ca respectiva faptă nu mai fie sancționată, sub nicio formă, și să dispară temeiul acțiunii civile. În fine, se arată că acțiunea civilă exercitată în procesul penal are un caracter subsidiar, motiv pentru care, dacă o decizie de admitere a Curții Constituționale produce efecte în privința acțiunii penale, care este acțiunea principală, ar fi greșit ca aceasta să nu producă efecte în privința acțiunii subsidiare. ...