Decizia CCR nr. 219/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că soluția legislativă prevăzută la art. 4 din Codul penal, prin care legea de dezincriminare nu produce efecte asupra aspectelor civile ale hotărârilor de condamnare, este constituțională doar în măsura în care dezincriminarea se realizează printr-o lege sau printr-o ordonanță de urgență. În schimb, atunci când dezincriminarea apare ca rezultat al unei decizii a Curții Constituționale, soluția legislativă care exclude producerea efectelor juridice ale normei dezincriminatoare asupra laturii civile a cauzei contravine prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 147 din Constituție. Se arată că modificarea politicii penale a statului, prin scoaterea în afara ilicitului penal a unei fapte, nu atrage neapărat și scoaterea respectivei fapte din sfera delictelor civile, astfel încât, dacă acțiunea civilă a fost soluționată în sensul admiterii sale, dezincriminarea nu conduce la repunerea părților în situația anterioară din punct de vedere civil. Pe de altă parte, se susține că, dacă legea penală mai blândă retroactivează, legea civilă nouă nu retroactivează niciodată. Se arată că, de la această teorie, unanim acceptată, se impune a fi stabilită o excepție, respectiv cea a dezincriminării ca urmare a pronunțării unei decizii de admitere de către Curtea Constituțională, prin care se constată că o normă de incriminare nu este și nu a fost constituțională la data producerii delictului civil. Se susține că într-o astfel de ipoteză dezincriminarea nu mai apare ca efect al modificării politicii penale a statului, ci ca o reparație a încălcării Legii fundamentale printr-o normă de incriminare. Se afirmă că o asemenea situație, în care, într-o ordine constituțională perfectă, acea normă nu trebuia să existe, nu conferă legalitate pentru pronunțarea niciunei sancțiuni pe baza respectivei norme, nu doar a unei sancțiuni penale. Se susține că, în ipoteza analizată, doar în cadrul unui proces civil se poate stabili dacă fapta respectivă a rămas sau nu un delict civil, respectiv dacă neconstituționalitatea incriminării afectează numai ilicitul penal sau și ilicitul general. Este dat exemplul ipotetic al incriminării faptei de a refuza plata unui comision informal pentru anumite servicii, arătându-se că ar fi absurd ca acțiunile civile admise în procesele penale până la constatarea de către Curtea Constituțională a neconstituționalității normei juridice de incriminare a faptei anterior menționate să fie considerate irevocabile. În consecință, se susține că atunci când dezincriminarea este efectul pronunțării unei decizii a Curții Constituționale, ea va produce efecte supra tuturor consecințelor condamnării, indiferent dacă ele sunt penale sau de altă natură. Se arată că doar în acest fel prevederile art. 4 din Codul penal sunt în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 147 din Legea fundamentală care consacră supremația Constituției și, respectiv, încetarea tuturor efectelor juridice ale normei constatate ca fiind neconstituțională, fără a limita aceste efecte la sfera dreptului penal. Se susține că încetarea efectelor juridice ale unei norme de incriminare înseamnă și încetarea existenței unui temei juridic pentru obligarea unei persoane la plata daunelor civile. Se arată că acesta este motivul pentru care, în ipoteza analizată, persoana care a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională poate formula cerere de revizuire care va viza și latura civilă a cauzei. Se susține că, întrucât efectele dezincriminării au caracter general, decizia Curții Constituționale nefiind aplicabilă doar persoanei care a invocat excepția de neconstituționalitate admisă, și consecințele civile ale cauzei trebuie tratate în mod similar. ...