Decizia CCR nr. 203/2019Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul face referire la dispozițiile art. 4 din Codul penal, potrivit cărora, dacă legea penală nouă dezincriminează o anumită faptă, executarea pedepselor, măsurilor educative și măsurilor de siguranță conținute într-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în temeiul legii penale vechi (abrogate) și toate consecințele penale ale respectivei hotărâri judecătorești încetează, reținând totodată că, potrivit art. 595 din Codul de procedură penală, atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri penale întemeiate pe legea penală veche, intervine legea penală nouă dezincriminatoare, instanța judecătorească de executare aplică art. 4 din Codul penal. Apreciază că normele penale și, respectiv, procesual penale precitate dau expresie normelor constituționale privind legalitatea pedepsei - art. 23 alin. (12) - și retroactivității legii penale mai favorabile (în concret, a legii de dezincriminare) - art. 15 alin. (2) , însă soluția legislativă criticată nu vizează ipoteza în care legea penală incriminatoare este declarată neconstituțională, caz în care ea încetează să mai producă efecte juridice, sau este afectată în orice alt mod printr-o decizie a Curții Constituționale (o decizie de constituționalitate cu o anumită interpretare obligatorie sau considerentele unei decizii). Reține că, formal juridic, există diferențe între o lege (de dezincriminare) și o decizie a Curții Constituționale (de neconstituționalitate), prima ducând la abrogarea legii anterioare, a doua la încetarea efectelor juridice ale legii declarate neconstituțională. În substanță însă efectele juridice ale abrogării și cele ale declarării neconstituționalității legii penale vechi (de incriminare) sunt aceleași: legea penală veche (de incriminare) încetează să mai producă efecte juridice erga omnes. Recunoaște că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, efectele erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale sunt numai ex nunc, iar nu ex tunc, dar apreciază că textul constituțional precitat necesită o interpretare sistematică împreună cu art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Consideră că încetarea efectelor legii penale vechi de incriminare declarate neconstituțională trebuie să aibă efect retroactiv, rațiunea fiind cu atât mai evidentă în cazul declarării neconstituționalității (legea penală veche de incriminare este în conflict cu dispozițiile constituționale) decât în cazul abrogării (când legea penală veche de incriminare a fost validă, dar s-a schimbat politica penală a statului). Faptul că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, legiuitorul are obligația punerii în acord a legii declarate neconstituțională cu normele constituționale și cu decizia de neconstituționalitate (ceea ce înseamnă adoptarea unei legi penale noi de dezincriminare) este irelevant, cât timp legiuitorul poate rămâne în pasivitate, consecința fiind că o persoană va continua să suporte consecințele penale negative, deși condamnarea sa este dată în baza unei legi de incriminare neconstituționale. Consideră totodată că nu este admisibil să depindă exclusiv de hazard - momentul publicării deciziei de neconstituționalitate, care poate fi anterior sau posterior unei hotărâri penale definitive de condamnare - efectul deciziei Curții Constituționale. Așadar, pentru o faptă penală săvârșită la aceeași dată, sub imperiul legii penale vechi de incriminare, decizia de neconstituționalitate produce efecte dacă procesul este pe rol, dar ar fi complet discriminatoriu să nu producă efecte pentru persoana față de care s-a pronunțat deja o hotărâre penală definitivă de condamnare, sub pretextul autorității de lucru judecat (care vizează stabilirea faptelor și interpretarea și aplicarea dreptului, dar nu și caracterul neconstituțional al legii de incriminare pe care s-a întemeiat hotărârea de condamnare). Reține că art. 147 alin. (1) din Constituție instituie îndatorirea constituțională a Parlamentului, în urma declarării neconstituționalității unei norme legislative, de a pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, potrivit deciziei Curții Constituționale. Dacă Parlamentul nu execută această îndatorire constituțională în termen de 45 de zile, norma constituțională instituie o sancțiune aplicată de plin drept, ope legis, și anume încetarea efectelor juridice ale normei legislative declarate neconstituțională și care nu a fost pusă în acord cu dispozițiile constituționale printr-o lege modificatoare. Constituția vorbește expres despre faptul că norma legislativă declarată neconstituțională și nepusă în acord cu dispozițiile constituționale în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale „își încetează efectele juridice“. Noțiunea de „încetare a efectelor juridice“ este sinonimă noțiunii de „abrogare“ a normei juridice. Încetarea efectelor juridice ale normei legislative declarate neconstituțională nu se realizează direct prin decizia Curții Constituționale de neconstituționalitate, ci prin împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea acesteia, în condițiile pasivității Parlamentului, direct în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție. Apreciază că, dispunând expres că norma legislativă declarată neconstituțională „își încetează efectele juridice“, art. 147 alin. (1) din Constituție constituie norma juridică abrogatoare. În concret, în cazul unei norme penale substanțiale de incriminare, declarată neconstituțională și pentru care Parlamentul a rămas în pasivitate 45 de zile, art. 147 alin. (1) din Constituție reprezintă „legea penală de dezincriminare“. Prin urmare, consideră că art. 595 din Codul de procedură penală și art. 4 din Codul penal trebuie, în mod constituțional, să acopere și ipoteza declarării neconstituționalității legii penale de incriminare, urmată de nepunerea în acord în termen de 45 de zile a textului legislativ cu normele constituționale, întrucât dispoziția constituțională din art. 147 alin. (1) , dispunând încetarea efectelor juridice ale normei legislative penale de incriminare, este o veritabilă lege de dezincriminare, care trebuie și ea să ducă la încetarea oricăror efecte juridice negative decurgând din hotărârea judecătorească penală de condamnare. În aceste condiții, apreciază că soluția normativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal și art. 595 din Codul de procedură penală privind încetarea oricăror efecte ale hotărârii penale definitive de condamnare numai la intervenția legii penale noi de dezincriminare (de abrogare a legii penale vechi de incriminare), iar nu și la publicarea deciziei de neconstituționalitate a aceleiași legi penale vechi de incriminare, este neconstituțională, afectând caracterul erga omnes al deciziilor Curții Constituționale - art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, care în acest caz de excepție trebuie să fie retroactiv - art. 147 alin. (4) corelat cu art. 15 alin. (2) din Constituție, pentru a nu exista discriminare - art. 147 alin. (4) corelat cu art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (2) din Constituție, în caz contrar, menținerea efectelor condamnării întemeiate pe o lege declarată neconstituțională încălcând principiul legalității penale - art. 23 alin. (12) corelat cu art. 1 alin. (5) din Constituție, ceea ce contravine principiului supremației constituționale - art. 1 alin. (5) din Constituție și rolului Curții Constituționale de garant al supremației Constituției - art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală. În egală măsură, susține autorul excepției, soluția normativă conținută în art. 5 din Codul penal și art. 595 din Codul de procedură penală trebuie să vizeze nu doar o decizie de neconstituționalitate, ci orice decizie a Curții Constituționale care are influență asupra validității ori interpretării legii penale vechi de incriminare (cum ar fi o decizie de constituționalitate sub rezerva unei anumite interpretări sau orice considerente ale unei decizii de neconstituționalitate), având în vedere jurisprudența constantă conform căreia „se bucură de putere obligatorie erga omnes nu numai dispozitivul, ci și considerentele deciziilor Curții Constituționale“. Cu alte cuvinte, soluția normativă cuprinsă în dispozițiile legale criticate este neconstituțională în măsura în care nu s-ar ține cont de caracterul obligatoriu al întregii decizii și al oricărei decizii a Curții Constituționale privind o lege penală veche de incriminare (deci nu doar o decizie de neconstituționalitate, ci și o decizie de constituționalitate într-o anumită interpretare sau considerentele unei decizii), întrucât s-ar încălca art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală (obligativitatea deciziilor Curții Constituționale, care nu se limitează la dispozitivul unei decizii de neconstituționalitate) și art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituție (privind supremația Constituției, care este garantată de Curtea Constituțională). În concluzie, autorul excepției consideră că soluția normativă conținută în art. 5 din Codul penal și art. 595 din Codul de procedură penală, în măsura în care nu permite înlăturarea consecințelor negative ale unei hotărâri penale definitive întemeiate pe o lege penală veche de incriminare care este declarată neconstituțională sau care este afectată în alt mod prin dispozitivul sau considerentele unei decizii a Curții Constituționale, similar ipotezei abrogării acesteia prin legea penală nouă de dezincriminare, este neconstituțională prin raportare la art. 1 alin. (5) , art. 15 alin. (2) , art. 16 alin. (1) , art. 23 alin. (12) , art. 142 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție. ...