Decizia CCR nr. 203/2019Punctul 9

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este, în principal, inadmisibilă, iar, în subsidiar, neîntemeiată. Cât privește soluția de inadmisibilitate, reține că autorul excepției critică nu ceea ce legea prevede, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând la modificarea prevederilor supuse controlului în sensul în care decizia de constituționalitate sub rezerva de interpretare a unei dispoziții de incriminare să atragă pentru cel condamnat aceleași consecințe juridice ca și legea penală de dezincriminare. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În ceea ce privește soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, reține că deciziile interpretative pronunțate de Curtea Constituțională nu sunt echivalente dispozițiilor de abrogare și nici nu produc efecte similare acestora. Astfel, prin deciziile de constituționalitate sub rezervă de interpretare - cum este și Decizia nr. 450 din 28 iunie 2016, invocată de autorul excepției - Curtea Constituțională, în calitatea sa de garant al supremației Constituției, statuează că numai o anumită interpretare a dispoziției supuse controlului este constituțională, excluzând orice alte interpretări posibile. Așadar, ca efect al unei asemenea decizii, dispoziția criticată rămâne în vigoare, iar, pentru viitor, nu mai poate primi din partea instanțelor de judecată sau organelor administrative decât interpretarea pe care instanța de contencios constituțional a identificat-o drept conformă Legii fundamentale. Prin comparație, abrogarea este un eveniment legislativ ce determină ieșirea din vigoare pentru viitor a prevederii supuse abrogării, ca expresie a voinței legiuitorului. În plus, dacă prevederea abrogată este o normă de incriminare, în măsura în care infracțiunea respectivă are un singur sediu normativ, dispoziția de abrogare se califică drept o „lege penală de dezincriminare“, așa încât va produce efecte nu doar pentru viitor, ci și retroactiv, inclusiv pentru faptele definitiv judecate la data intrării sale în vigoare. În sensul prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile aflate în vigoare, „constatate ca fiind neconstituționale“, sunt suspendate de drept timp de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, iar, dacă în acest interval nu sunt puse de acord cu dispozițiile Constituției, la împlinirea lui își vor înceta efectele juridice. Or, întrucât, prin ipoteză, în cazul deciziilor de constituționalitate sub rezervă de interpretare nu ne aflăm în prezența unor prevederi „constatate ca neconstituționale“, în asemenea situații art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală nu își găsește aplicare. Prin urmare, aceste prevederi rămân în vigoare și vor produce efecte și după publicarea deciziei Curții Constituționale, cu singura deosebire că în procesul de aplicare a lor va trebui să fie avută în vedere interpretarea pe care Curtea a apreciat-o ca fiind singura constituțională. Pe de altă parte, câtă vreme, potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, a aplica o decizie a Curții Constituționale într-o cauză care era soluționată definitiv la momentul publicării acesteia și în care nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate înseamnă a încălca tocmai principiul constituțional al efectelor ex nunc ale deciziilor Curții. În acest sens, chiar Curtea Constituțională s-a pronunțat în jurisprudența sa, respectiv în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, statuând - privitor la cazul de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală - că „o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuia să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică, și că „nereglementarea condiției ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, determinând o încălcare nepermisă a autorității de lucru judecat, o atingere adusă principiului securității raporturilor juridice - element fundamental al supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (...)“. ...