Decizia CCR nr. 218/2020Punctul 15

15. Față de această situație, referitor la o eventuală aplicare prin analogie a dispozițiilor art. 126 alin. (5) din Codul de procedură penală în ipoteza prevăzută prin textul criticat, Curtea a reținut că o astfel de soluție juridică nu poate fi acceptată, întrucât, potrivit art. 56 din Codul de procedură penală, competența procurorului are în vedere conducerea și controlul nemijlocit al activității de urmărire penală a poliției judiciare și a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege, precum și supravegherea ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispozițiilor legale. De asemenea, potrivit art. 286 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale în cursul urmăririi penale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel. În schimb, dispozițiile art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd că rolul instanței de judecată este acela de a soluționa cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și cu asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii. Prin urmare, competența procurorului de a dispune cu privire la măsurile procesual penale reglementate în Codul de procedură penală se reduce la etapa urmăririi penale, neputând fi extinsă la faza judecății în fond a cauzei, în ipoteza în care se impune a fi verificate, menținute sau ridicate măsurile pe care acesta le-a dispus în cursul urmăririi penale. În acest context, Curtea a enumerat, în paragraful 18 al deciziei precitate, și alte situații în care măsurile luate de către procuror în cursul urmăririi penale se mențin și după dispunerea trimiterii în judecată, însă legea procesual penală prevede, în mod expres, competența organelor judiciare implicate, precum și procedura luării, menținerii și încetării acestor măsuri. ...