Decizia CCR nr. 216/2020Punctul 16

16. Analizând dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2013, criticate de autor, Curtea constată că acestea constituie norme tranzitorii generale ce asigură, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, precitate - art. 13 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în forma inițială, pe de o parte, și art. 13 alin. (1^2) astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2013, pe de altă parte -, astfel încât punerea în aplicare a noilor dispoziții modificatoare să decurgă firesc și să evite retroactivitatea acestora sau conflictul între norme succesive. De altfel, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art. 8 alin. (2) că, prin modul de exprimare, actul normativ trebuie să asigure dispozițiilor sale un caracter obligatoriu, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că dispozițiile cuprinse în actul normativ pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare sau altele asemenea; iar aceste situații trebuie să rezulte expres din redactarea normelor. De asemenea, art. 54 - Dispozițiile tranzitorii - din Legea nr. 24/2000 reglementează că, în situația adoptării unor noi acte normative, legea trebuie să conțină și dispoziții tranzitorii, care să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. ...