Decizia CCR nr. 236/2020Punctul 41

41. Mai mult, Curtea reține că - în situația ascultării unei persoane în calitate de martor, sub prestare de jurământ și, mai ales, sub sancțiunea penală a săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, cu privire la fapte sau împrejurări care l-ar putea incrimina - instanța de la Strasbourg a elaborat așa-zisa „teorie a celor trei alegeri dificile cu care se confruntă persoana“, conform căreia nu este natural să i se ceară presupusului făptuitor să aleagă între: (i) a fi sancționat pentru refuzul său de a coopera, (ii) să furnizeze autorităților informații incriminatoare sau (iii) să mintă și să riște să fie condamnat pentru aceasta (Hotărârea din 8 aprilie 2004, pronunțată în Cauza Weh împotriva Austriei). Totodată, Curtea reține că, pentru a constata dacă o procedură a anulat însăși esența dreptului martorului de a nu se autoincrimina, instanța europeană examinează, în special, următoare elemente: natura și gradul constrângerii; existența unor garanții adecvate în procedură; utilizarea dată probelor astfel obținute (Hotărârea din 11 iulie 2006, pronunțată în Cauza Jalloh împotriva Germaniei, paragraful 101; Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunțată împotriva O’Halloran și Francis împotriva Regatului Unit, paragraful 55; Hotărârea din 10 martie 2009, pronunțată în Cauza Bykov împotriva Rusiei, paragraful 104). Aceeași instanță europeană a statuat și că dreptul martorului de a nu se autoincrimina se aplică procedurilor penale privind toate tipurile de infracțiuni, de la cea mai simplă la cea mai complexă (Hotărârea din 29 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit, paragraful 74). ...