Decizia CCR nr. 236/2020Punctul 57

57. Codul de procedură penală din 1968 nu a reglementat privilegiul martorului împotriva propriei încriminări, întrucât s-a apreciat că aflarea adevărului trebuie să primeze în realizarea justiției față de interesele persoanei chemate să declare ca martor. Literatura de specialitate a reținut că, pe toată durata de existență a vechiului Cod de procedură penală, a lipsit un text care să reglementeze dreptul la neautoincriminare - îndeosebi cu privire la persoanele ascultate în calitate de martor. Acest fapt, coroborat cu existența, în procedura penală, a instituției actelor premergătoare începerii urmăririi penale, a permis nașterea unor situații în care persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni erau chemate pentru a fi ascultate în calitate de martor de facto - chiar dacă, procesul penal nefiind încă început, ele nu aveau de jure această calitate juridică - pentru ca, după ascultarea lor, să le fie adusă la cunoștință începerea urmăririi penale și, implicit, dobândirea calității procesuale de învinuiți. ...