Decizia CCR nr. 236/2020Paragraful 8

Având în vedere toate aspectele relevate anterior, considerăm că, în cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 din Codul de procedură penală se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât: • martorul nu poate invoca dreptul la tăcere în mod general și absolut, deoarece, în principiu, calitatea în care este audiat nu relevă formularea unei acuzații în materie penală împotriva sa. O interpretare contrară ar duce practic la evitarea obligației legale de a da declarații în calitate de martor –- obligație prevăzută în art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală - prin invocarea, în mod abstract, a dreptului la tăcere; • dreptul la tăcere și la neautoincriminare este un drept aflat în patrimoniul procesual al suspectului sau al inculpatului și care poate fi exercitat fără cenzura organului judiciar; • un drept la tăcere și la neautoincriminare poate fi recunoscut doar unor „categorii de martori“, respectiv doar acelora priviți din perspectiva acuzatului „de facto“.