Decizia CCR nr. 217/2020Punctul 12

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 478-488 din Codul de procedură penală reglementează procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției. Astfel, potrivit art. 479 din același act normativ, „acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.“ Acesta reprezintă o instituție de drept procesual penal nouă în legislația românească, prin a cărei introducere legiuitorul a dorit, conform expunerii de motive care însoțește Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, o schimbare radicală a procesului penal român, chiar dacă aplicabilitatea sa este limitată la acele infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani. Astfel, acordul de recunoaștere a vinovăției permite inculpatului să participe la stabilirea pedepsei, prin negocierea cu procurorul a condițiilor acestui acord, scopul încheierii lui fiind soluționarea cu celeritate a procesului penal, într-un termen optim și previzibil. Din acest punct de vedere, conform aceleiași expuneri de motive, judecata infracțiunilor pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției, la fel ca judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, este o formă abreviată a judecății privind anumite infracțiuni, de natură a responsabiliza părțile din proces. Acordul poate fi încheiat numai atunci când din probele administrate rezultă că sunt suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, potrivit art. 480 alin. (2) din Codul de procedură penală. ...