Decizia CCR nr. 221/2020Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.06.2020
Punctul 11
11. De remarcat că această competență a Consiliului Superior al Magistraturii este una legală, acordată prin voința Parlamentului în temeiul textului constituțional al art. 134 alin. (4) . Se arată că prin Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, Curtea a statuat că, deși norma constituțională, exprimând rolul de garant al independenței justiției al Consiliului Superior al Magistraturii, nu face niciun fel de referire expresă la obligația inițiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul acestei autorități, avizarea proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești este tratată în legea de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, la care Legea fundamentală face trimitere. Astfel, atributul Consiliului de a aviza actele normative care privesc activitatea autorității judecătorești este prevăzut de lege ca mecanism al realizării echilibrului puterilor în stat, care nu poate fi ignorat. Însă, indiferent că este vorba de o competență acordată prin lege sau direct prin textul Constituției, autoritățile sunt obligate să le aplice și să le respecte în virtutea art. 1 alin. (5) din Constituție. O atare concluzie se impune datorită faptului că principiul legalității este unul de rang constituțional. ...
Sursa oficială ↗