Decizia CCR nr. 221/2020Punctul 2.2

2.2. În privința Consiliului Superior al Magistraturii art. 134 alin. (4) din Legea fundamentală prevede că acesta „îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică“, iar art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 precizează această atribuție a Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești“. Prin urmare, atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de avizare a unor astfel de acte normative este de natură legală și nu constituțională, așa cum a precizat expressis verbis și Curtea Constituțională în Decizia nr. 901/2009: Critica referitoare la nerespectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției prin omisiunea de a supune avizării sale actele normative ce privesc domeniul justiției este neîntemeiată. [...] Curtea observă că această competență a Consiliului Superior al Magistraturii este una legală, acordată prin voința Parlamentului în temeiul textului constituțional al art. 134 alin. (4) Această poziționare a Curții Constituționale este constantă de vreme ce și în Decizia nr. 63/2017 jurisdicția a arătat: Deși norma constituțională, exprimând rolul de garant al independenței justiției al Consiliului Superior al Magistraturii, nu face niciun fel de referire expresă la obligația inițiatorilor proiectelor de acte normative de a solicita avizul acestei autorități, avizarea proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești este tratată în legea de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, la care Legea fundamentală face trimitere. Prin urmare, avizarea actelor normative de către Consiliul Superior al Magistraturii nu poate constitui o normă de referință de sine stătătoare în cadrul controlului de constituționalitate, fiind de sorginte legală. ...