Decizia CCR nr. 221/2020Punctul 2.3

2.3. Sfera actelor normative pentru care avizul Consiliului Superior al Magistraturii este necesar a fost și ea delimitată în cadrul jurisprudenței Curții Constituționale. Astfel, Curtea Constituțională a arătat că avizul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie solicitat numai în legătură cu actele normative care se referă direct la activitatea autorității judecătorești, și el nu trebuie și nu poate fi solicitat cu privire la alte acte normative, de natură bugetară sau care incriminează unele conduite, chiar dacă și astfel de acte normative au relevanță marcată pentru activitatea autorității judecătorești. Decizia nr. 901/2009 este explicită în această privință: Cu privire la nesolicitarea avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la actele normative bugetare ce vizează domeniul justiției, se reține că o atare critică este neîntemeiată. Astfel, bugetele curților de apel și instanțelor din circumscripția acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, deci rezultă că nu proiectul legii bugetului de stat este supus avizului Consiliului Superior al Magistraturii (s.n.). Acesta avizează conform numai propunerile de bugete ale instanțelor, iar Guvernul este cel competent în mod exclusiv să decidă asupra formei finale a proiectului legii bugetului de stat. De asemenea, Decizia nr. 3/2014, după ce reamintește faptul că: În considerentele Deciziei nr. 901 din 17 iunie 2009, Curtea Constituțională a reținut că sintagma se referă «numai la actele normative care privesc în mod direct organizarea și funcționarea autorității judecătorești, precum modul de funcționare al instanțelor, cariera magistraților, drepturile și obligațiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii»“, adaugă elemente importante pentru stabilirea sferei actelor normative pentru care avizul Consiliului Superior al Magistraturii este necesar, în următorii termeni: Pe cale de consecință, proiectele de legi care implică un aviz al Consiliului sunt cele precum actele normative privind statutul judecătorilor și procurorilor (care cuprind dispoziții referitoare la drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor, incompatibilități și interdicții, numirea, promovarea, suspendarea și încetarea funcției de judecător sau procuror, delegarea, detașarea și transferul judecătorilor și procurorilor, răspunderea acestora etc.), reglementat în prezent prin Legea nr. 303/2004, organizarea judiciară (instanțele judecătorești - organizare/ competențe/conducere, Ministerul Public - organizare/ competențe/conducere, organizarea și funcționarea Institutului Național al Magistraturii, compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor, bugetele instanțelor și parchetelor etc.), reglementată în prezent prin Legea nr. 304/2004, sau organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cu sediul materiei în Legea nr. 317/2004. Orice altă interpretare dată sintagmei «acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești» ar determina o extindere a competențelor Consiliului Superior al Magistraturii care nu s-ar întemeia pe criterii clare și previzibile, deci ar fi arbitrară. Astfel, acceptând susținerea autorilor obiecției de neconstituționalitate, potrivit căreia omisiunea de a supune avizării Consiliului actul normativ prin care se aduc modificări Codului penal ar contraveni rolului său constituțional de garant al independenței justiției, s-ar accepta implicit teza conform căreia solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii ar fi obligatorie în cadrul elaborării tuturor actelor normative. În măsura în care orice lege este susceptibilă a genera o situație conflictuală, care ar determina învestirea unei instanțe judecătorești cu soluționarea litigiului, sar putea concluziona că toate actele normative «privesc activitatea autorității judecătorești». Or, dincolo de lipsa de fundament logic și juridic a unei astfel de interpretări, împrejurarea creată ar conduce la situația în care Consiliul Superior al Magistraturii ar îndeplini competențe similare celor ale Consiliului Legislativ, care potrivit art. 79 alin. (1) din Constituție «este un organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații», ceea ce este inadmisibil. Consiliul Superior al Magistraturii, ca parte componentă a autorității judecătorești, potrivit dispozițiilor Legii fundamentale, cu rol de garant al independenței justiției, nu poate fi transformat într-un organ consultativ al Parlamentului, autoritatea legiuitoare, fără a fi afectate valori constituționale precum statul de drept sau principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale. Această interpretare este concordantă cu jurisprudența de principiu a Curții Constituționale referitoare la limitele constituționale și legale ale competențelor autorităților publice: „Prin nicio lege nu se poate stabili ori înlătura, prin extindere sau restrângere, o competență a unei autorități dacă o asemenea acțiune este contrară dispozițiilor ori principiilor Constituției“ (Decizia nr. 127/2003). Prin urmare, avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii ar urma să fie solicitat ori de câte ori sunt adoptate acte normative care intră în sfera a ceea ce legiuitorul și jurisdicția constituțională au stabilit a fi relevant pentru activitatea autorității judecătorești, dar noțiunea „activitatea autorității judecătorești“ are un conținut autonom și contextual în jurisprudența Curții Constituționale. ...