Decizia CCR nr. 63/2017Paragraful 116

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.02.2017 · dosar 349E/2017.2
Paragraful 116
106. Un raţionament identic a aplicat Curtea Constituţională şi în materia avizelor privind actele normative bugetare ce vizează domeniul justiţiei. Prin Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, Curtea a reţinut că este neîntemeiată critica referitoare la nesolicitarea avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la actele normative bugetare ce vizează domeniul justiţiei. Astfel, "bugetele curţilor de apel şi instanţelor din circumscripţia acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, deci rezultă că nu proiectul legii bugetului de stat este supus avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta avizează conform numai propunerile de bugete ale instanţelor, iar Guvernul este cel competent în mod exclusiv să decidă asupra formei finale a proiectului legii bugetului de stat. Acceptând teza susţinută de Consiliul Superior al Magistraturii s-ar ajunge la situaţia ca o instituţie care are drept rol garantarea independenţei justiţiei să stabilească şi să cenzureze chestiuni care ţin de gestionarea bugetului la nivel naţional, cu alte cuvinte ar realiza un control de oportunitate bugetară, ceea ce este inadmisibil".
Sursa oficială ↗