Decizia CCR nr. 235/2020Punctul 4
Punctul 4
4. În acest context, autorii sesizării arată că, sub aspect procedural, legea a fost adoptată de Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, și de Senat, în calitate de Cameră decizională. Astfel, Camera Deputaților a adoptat, ca primă Cameră sesizată, norme având ca obiect infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora, deși, conform Constituției, Camera Deputaților este Cameră decizională în astfel de cazuri. Într-o atare ipoteză, procedura de adoptare a legii ar fi constituțională numai în măsura în care Senatul nu ar mai fi adus modificări sau completări normelor care ar fi trebuit adoptate de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, respectiv normelor care au ca obiect infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. Or, Senatul a adoptat o serie de amendamente care modifică propunerea legislativă sub aspectul conținutului normelor de reglementare a infracțiunilor, a pedepselor și a regimului executării acestora, astfel că, în conformitate cu normele constituționale, legea ar fi trebuit întoarsă la Camera Deputaților, care, în calitate de Cameră decizională, ar fi trebuit să decidă în mod definitiv. ...
Sursa oficială ↗