Decizia CCR nr. 203/2020Punctul 32

32. În același sens, a se vedea Decizia nr. 597 din 27 septembrie 2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 66/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, paragrafele 29 și 31-33, prin care Curtea a statuat că angajatorul va putea stabili orice sancțiune disciplinară, mai puțin cea a concedierii, și a reținut că în condițiile în care, de regulă, între părțile contractului de muncă - angajator și salariat - există o discrepanță vădită din punctul de vedere al potențialului economic și financiar în favoarea celui dintâi, statul - și anume statul de drept, democratic și social, așa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituție - este ținut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziție de inferioritate economică. Obligația statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție. Așadar, din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale criticate, Curtea a constatat că dispozițiile criticate reprezintă o măsură de protecție socială prin care legiuitorul a urmărit protejarea raporturilor de muncă ale salariatului/salariatei pe o anumită perioadă de timp, după revenirea definitivă în activitate, pentru a-i permite readaptarea și stabilitatea în muncă, și au ca scop protecția situației familiale a salariatei/salariatului, respectiv a copilului minor al acestuia, încercându-se evitarea pierderii locului de muncă al părintelui și lipsirea totală de mijloace financiare de creștere a copilului, în perioada imediat următoare revenirii din concediul pentru creșterea copilului. ...