Decizia ÎCCJ nr. 398/2025 (HP)Punctul X
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție
46. Temeiul sesizărilor îl constituie Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ...
47. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ...
48. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
49. În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente:
– existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ...
– sesizarea să privească o chestiune de drept; ...
– soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ...
– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ...
50. Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesele în care au fost formulate sesizările au ca obiect solicitările reclamantelor, în calitate de asistent personal, de plată, respectiv de recunoaștere a unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. ...
51. Cauzele în care au fost formulate sesizările se află în primă instanță, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Brașov - Secția I civilă, respectiv din cadrul Tribunalului Călărași. ...
52. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (spre exemplu, Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023). ...
53. Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată. ...
54. În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024). ...
55. Se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul. ...
56. Chestiunile de drept supuse dezlegării în cauza de față nu se circumscriu însă exigențelor care să permită declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, autorii sesizărilor nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispozițiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete și nici neclare, neargumentându-se riscul apariției unei practici judiciare neunitare. ...
57. În acest sens se observă, din modul în care instanțele de trimitere au formulat punctul de vedere asupra problemelor de drept, că judecătorii nu se confruntă cu o veritabilă dificultate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în circumstanțele litigiului dedus judecății, aspect ce reiese din încheierile de sesizare, în care instanțele de trimitere fie au interpretat normele legale în discuție, fără nicio dificultate, fie nu au exprimat un punct de vedere, apreciind că expunerea propriului raționament ar echivala unei antepronunțări. ...
58. Astfel, în cuprinsul încheierii de sesizare din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Brașov, instanța de trimitere a prezentat un punct de vedere detaliat cu privire la interpretarea dispozițiilor legale incidente în soluționarea capetelor 1-5, 8 și 11 ale acțiunii introductive, fără a-și exprima părerea referitor la normele de drept aplicabile pretențiilor formulate în cadrul celorlalte capete de cerere. Din modalitatea de redactare a punctului de vedere rezultă, în mod neechivoc, faptul că judecătorul nu s-a confruntat cu nicio dificultate în interpretarea dispozițiilor legale incidente. ...
59. Din conținutul încheierii completului de judecată din cadrul Tribunalului Călărași rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al sesizării, nefiind prezentat niciun aspect referitor la problematica de aplicare a textelor de lege, instanța de trimitere neinvocând o chestiune de interpretare a legii, ci solicitând o îndrumare pentru a gestiona soluționarea cauzei, fără a expune niciun argument care să justifice formularea întrebării. ...
60. Astfel, absența indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor de lege incidente în soluționarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Călărași, respectiv a capetelor 7, 9 și 10 din acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, precum și punctele de vedere clar exprimate ale Tribunalului Brașov cu privire la capetele de cerere nr. 1-6, 8 și 11 relevă solicitări de soluționare, în concret, a raportului dedus judecății, cu toate că acest atribut intră și este necesar să rămână în sfera de competență a instanțelor judecătorești (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, și Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție). ...
61. În plus, prin multitudinea și modalitatea de formulare a întrebărilor adresate, Tribunalul Brașov tinde la o „delegare“ a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății) către instanța supremă, îndrituită legal să dea exclusiv dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme normele de drept incidente în vederea rezolvării raportului juridic litigios; o interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate „de trimitere“ și apoi de „preluare“, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile. ...
62. În concluzie, în urma evaluării elementelor sesizărilor formulate, se constată că problemele ce se solicită a fi lămurite nu sunt susceptibile de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazurile concrete deduse judecății, în funcție de particularitățile spețelor rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarele aflate pe rolul Tribunalului Brașov și al Tribunalului Călărași. ...
63. În egală măsură, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele obligatorii de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor de trimitere suficiente repere interpretative pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite. ...
64. Față de deciziile menționate la capitolul nr. VIII din prezenta decizie este facil a concluziona și că există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărâri obligatorii, care se constituie în suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății. ...
65. Astfel, referitor la sesizarea înaintată de Tribunalul Brașov relevante sunt considerentele deciziilor nr. 13/2024, nr. 23/2023, nr. 76/2024, nr. 104/2024, nr. 49/2018, nr. 26/2022, nr. 39/2017 și nr. 2/2025, iar cu privire la sesizarea Tribunalului Călărași cele ale Deciziei nr. 23 din 27 noiembrie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ale căror considerente sunt obligatorii, sprijinind și explicitând soluția. ...
66. În ceea ce privește cea de-a treia întrebare din sesizarea formulată de Tribunalul Brașov, respectiv întrebarea din sesizarea înaintată de Tribunalul Călărași, se observă că prin Decizia nr. 23/2023, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 448/2006 și a prevederilor anexei nr. 9 pct. IV lit. A subpct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, s-a stabilit că asistentul personal nu beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare. ...
67. Așadar, această chestiune de drept nu este una veritabilă, ci reprezintă doar o întrebare formală, ce nu ridică nicio dificultate și al cărei răspuns se impune cu evidență și fără cel mai mic dubiu, astfel că mecanismul hotărârii prealabile, inclusiv cel reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, nu mai trebuie declanșat. Nu orice element de aplicare a dreptului devine o chestiune de drept care să atragă automat necesitatea unei confirmări din partea instanței supreme pe calea acestei proceduri. ...
68. Instanța supremă subliniază că, în condițiile în care dezlegările anterioare obligatorii pe anumite probleme de drept facilitează interpretarea și aplicarea și a altor dispoziții legale decât cele analizate în cadrul sesizărilor precedente, nu se mai impune o nouă sesizare, în caz contrar potențându-se o diluare nepermisă a rolului atât al instanței de trimitere de a interpreta și aplica legea care circumscrie situația factuală dedusă judecății, cât și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituția României, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. ...
69. În atare situație, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizărilor ca inadmisibile. ... ...
Sursa oficială ↗