Decizia CCR nr. 192/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 249 alin. (1) și ale art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate privată, întrucât nu reglementează posibilitatea ridicării măsurilor asigurătorii atunci când nu mai subzistă condițiile avute în vedere la luarea acestora. Astfel, consideră că legiuitorul a fost preocupat doar de stabilirea procedurii de instituire a sechestrului asigurător și nu există nicio dispoziție expresă care să prevadă procedura de ridicare a măsurii atunci când dispare rațiunea pentru care aceasta a fost instituită. Susține că, din cauza acestei carențe legislative, există situații în care, deși inculpatul consemnează la dispoziția organelor judiciare suma necesară acoperirii prejudiciului ori achită integral contravaloarea acestuia, măsura asigurătorie se menține. Consideră că, dacă au fost reglementate situațiile în care se impune luarea unei măsuri asigurătorii, legea trebuie să prevadă și posibilitatea ridicării acesteia atunci când rămâne fără obiect, ca urmare a achitării contravalorii prejudiciului sau a consemnării la dispoziția organelor judiciare a sumei necesare. Arată că dispozițiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează un drept limitat al suspectului sau al inculpatului de a face contestație într-un termen scurt (de numai 3 zile) și doar în ceea ce privește luarea măsurii asigurătorii (de către procuror) și modul de aducere la îndeplinire a acesteia. Or, este posibil ca o măsură asigurătorie să fie temeinică și legală la momentul instituirii ei, dar, ulterior, ca urmare a intervenirii unei cauze obiective, să nu se mai justifice și să se impună ridicarea ei. ...