Decizia CCR nr. 182/2020Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2020 · dosar 1.721/2/2017
Punctul 29
29. În acest context, cu privire la exigențele de calitate a legii, Curtea, prin Decizia nr. 213 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 7 august 2013, spre exemplu, a reținut, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, s-a statuat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă și cu profesioniștii, obișnuiți să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea activității lor. Astfel, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. În lumina acestor precizări, Curtea apreciază că textele criticate îndeplinesc cerințele de claritate, precizie și predictibilitate și nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât acestea nu trebuie interpretate în mod singular, ci prin raportare la întregul cadru legislativ relevant cu privire la piața de capital. ...
Sursa oficială ↗