Decizia CCR nr. 171/2020Punctul 9

9. Tribunalul Giurgiu - Secția penală arată că, prin raportare la dispozițiile Codului fiscal și ale Legii nr. 82/1991, obligația de a ține evidențele financiar-contabile îi revine contribuabilului, prin contribuabil înțelegându-se, conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 și art. 17 alin. (2) din vechiul Cod de procedură fiscală, orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat. Obligația de a conduce evidențele contabile și fiscale este exercitată personal de către contribuabil sau este delegată unei persoane fizice sau juridice. În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile oricărei persoane care are obligația de a urma un anumit regim contabil impus de lege. Raportat la acest fapt, subiectul activ al infracțiunii este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidențe financiar-contabile. Efectuarea unei operațiuni sau realizarea unui venit este atribuția exclusivă a administratorului, iar evidențierea, în sensul legii penale, nu presupune simpla înregistrare a operațiunii, ci evidențierea acesteia în scopul de a produce efecte juridice proprii acestei operațiuni de drept comercial, societar sau fiscal. Așadar, persoana care răspunde penal pentru fapta de evaziune fiscală este, de regulă, reprezentantul legal al entității juridice, în cazul societăților comerciale, administratorul statutar. Administrarea societății comerciale se poate realiza însă și de către persoane care nu au nicio calitate legală în cadrul societății - administratori de fapt - sau de către persoane care au fost împuternicite legal să exercite aceste prerogative, iar în această situație răspunderea penală aparține persoanelor care s-au ocupat efectiv de activitatea societății, fie individual, fie împreună cu administratorul legal, dacă reiese și participarea acestuia. Având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional referitoare la condițiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituției, instanța judecătorească apreciază că textele criticate sunt clar definite de lege, întrunind condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate circumscrise principiului legalității prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, indivizii putându-și da seama din conținutul reglementării incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. De asemenea, instanța apreciază că dispozițiile criticate nu creează o discriminare între contribuabili și nu restrâng drepturi sau libertăți ale acestora. ...