Decizia CCR nr. 174/2020Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2020 · dosar 5.115/2/2016
Punctul 15
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) și lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006, cu modificările și completările ulterioare. Curtea observă că în prezenta cauză sunt criticate prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) și lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, în forma modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 30 august 2013, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 384/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 8 ianuarie 2014, prevederi care aveau următorul conținut normativ: – Art. 9 alin. (1) : Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: [...] d) o contribuție de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piața națională ambalaje de desfacere, și de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare; ... [...] v) o contribuție de 2 lei/kg aplicată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind valorificate. ... ... ...
Sursa oficială ↗