Decizia CCR nr. 174/2020Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2020 · dosar 5.115/2/2016
Punctul 18
18. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea observă că în jurisprudența sa, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 60 din 17 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 26 februarie 2007, și Decizia nr. 1.478 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2012, referitor la critica de neconstituționalitate ce vizează adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, instanța de contencios constituțional a subliniat că în nota de fundamentare a acestui act normativ s-a precizat că era imperios necesară clarificarea regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu, prin aplicarea prevederilor Codului de procedură fiscală, și, de asemenea, era necesară introducerea, respectiv reintroducerea unor contribuții care să permită finanțarea corespunzătoare a proiectelor pentru protecția mediului. ...
Sursa oficială ↗