Decizia CCR nr. 180/2020Punctul 18
Punctul 18
18. Curtea a reținut că prevederile criticate stabilesc în mod neechivoc condițiile în care poate fi formulată plângerea adresată autorității de supraveghere de către persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unor prelucrări, și anume faptul că aceasta nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiție, având același obiect și aceleași părți, a fost introdusă anterior și nici mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu același conținut către operatorul de date cu caracter personal. Prin urmare, acestea sunt suficient de clare, sub aspectul neechivoc al conținutului de reglementare, precise, sub aspectul conduitei prescrise destinatarului normei, și previzibile, în ceea ce privește scopul și consecințele reglementării. ...
Sursa oficială ↗