Decizia CCR nr. 178/2020Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2020 · dosar 4.024/176/2017
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că reglementarea criticată este neconstituțională, întrucât, în speță, dacă s-ar accepta că „este o dispută privind onorariul, decanul baroului este chemat să soluționeze o plângere în care este implicată chiar societatea de avocatură în care este asociat, deci să decidă în propria lui cauză“. Mai mult, apreciază că reglementarea criticată din Legea nr. 51/1995 are caracter imperativ și nu permite accesul la justiție, având în vedere că, potrivit legii, calea de atac este la consiliul baroului. Întrucât această cale administrativă este facultativă, consideră că nu este necesar să fie parcursă și, prin urmare, nu exclude acțiunea directă în instanță. În acest context, arată că modalitatea prin care instanțele pot diminua onorariile avocațiale, la solicitarea părții adverse, reprezintă tocmai manifestarea acestei căi specifice de acces la justiție, fără implicarea procedurilor administrative prevăzute de legea avocaturii. În consecință, autoarea excepției apreciază că ar trebui inserată în Legea nr. 51/1995 o prevedere care să specifice că această cale este una facultativă, la discreția celui implicat în contestarea sau reclamarea onorariului plătit avocatului. ...
Sursa oficială ↗