Decizia CCR nr. 152/2020Punctul 1

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 (în continuare OUG nr. 1/1999) reglementează regimul stării de asediu și de urgență. Ea a fost modificată și completată prin Legea nr. 453/2004, prin Legea nr. 164/2019, prin OUG nr. 34/2020 și prin OUG nr. 48/2020. Prin urmare, cadrul normativ referitor la măsurile excepționale ce pot fi instituite în România a fost inițial reglementat printr-un act de legislație delegată, care însă a fost ulterior aprobat prin două legi adoptate de Parlament, dintre care una - Legea nr. 453/2004 - a schimbat radical regimul juridic al stărilor excepționale. Acest cadru normativ pune în aplicare dispozițiile art. 93 din Constituție care stabilesc că „Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgență, în întreaga țară ori în unele unități administrativ-teritoriale și solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.“ În esență, reglementările în vigoare în prezent arată că Președintele României poate decide cu privire la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență printr-un decret ce trebuie contrasemnat de prim-ministru, iar Parlamentul României poate încuviința sau nu această măsură. În cazul în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele revocă de îndată decretul, iar măsurile instituite își încetează valabilitatea. ...